MENIU

Pregătiri în toi la malul mării pentru Dragobete

Sursa foto: Pixabay

Luna iubirii continuă, iar la malul mării pregătirile sunt în toi. După Valentine\"s Day, românii sărbătoresc Dragobetele. Hotelierii constănțeni au pus la bătaie oferte pentru toate gusturile și toate buzunarele, iar acum au aproape toate camerele rezervate. 

Inimioare, trandafiri, şampanie şi cină romantică. Sunt doar câteva dintre surprizele cu care hotelierii de la malul mării îi aşteaptă pe îndrăgostiţi.

„Hotelurile de 4 stele și de 5 stele au lansat pachete atractive pentru romanticii care doresc să petreacă Dragobetele la malul mării. Un moment numai bun să venim la mare pentru un sejur de 2 nopți, să surprindem persoana iubită”, a precizat Corina Martin, manager agenţie de turism.

Pachetele diferă în funcţie de facilităţile pe care le oferă unităţile de cazare. Preţurile pornesc de la 300 de lei pentru o camera dublă şi ajung până la câteva mii de lei pentru un sejur care include SPA şi servicii de cinci stele.

„Sunt interesați datorită faptului că i-a stimulat deja Sfântul Valentin, așa că vin și de Dragobete. Accesibilitatea, vremea bună și faptul că au văzut că au ce face pe litoral”, a explicat Cristian Bărhălescu, manager agenţie de turism.

La recepţiile hotelurilor, telefoanele sună neîncetat.

„O noapte de cazare, mic dejun inclus - 490 de lei cu cină romantică. Avem grad de ocupare bun”, a afirmat Sorin Petcu, reprezentant hotel.

24 februarie este ziua în care românii sărbătoresc Dragobetele, un obicei care face parte din tradiţia românească, iar numărul celor care iubesc această sărbătoare este în creștere. 

Mai multe articole despre:
pregatiri dragobete