Prefectura Vâlcea: NU am închis restaurantele și cafenelele, NU am interzis evenimentele private în spații deschise
Prefectura Vâlcea anunță că restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor NU sunt închise, ci a fost limitat numărul persoanelor prezente, relatează realitateadevalcea.net. De asemenea, nu sunt închise terasele, nu sunt interzise evenimentele din spații deschise, ce pot fi organizate în continuare cu respectarea măsurilor specifice stării de alertă din cauza COVID-19, a mai transmis Prefectura Vâlcea.
Prefectura Vâlcea a venit joi cu mai multe precizări despre măsurile luate:
Având în vedere discuțiile și interpretările eronate din spațiul public referitoare la Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.25, cu privire la unele măsuri suplimentare dispuse în 19 localități din județ în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 din ultimele 14 zile a depășit pragul de 1,5 /1000 de locuitori, facem următoarele precizări pentru corecta infomare a populației:
1. Luni, 28.09.2020, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat o incidență cumulată în ultimele 14 zile în județul Vâlcea mai mare de 1,5/1000 de locuitori, astfel că, având în vedere H.G. nr. 729/2020 prin care s-a permis redeschiderea restaurantelor și cafenelelor la interior, a cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertelor și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc doar în cazul județelor cu o incidență mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, se impunea adoptarea unei hotărâri în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru clarificarea funcționării acestor activități.
2. Proiectul Hotărârii nr. 25 a CJSU a fost supus unei analize riguroase atât din punct de vedere epidemiologic, cât și din punct de vedere economic. Acesta a fost discutat inslusiv cu domnul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. În urma acestei analize, s-a hotărât introducerea unor restricții doar pentru localitățile din județ care depășeșec incidența de 1,5/1000 de locuitori și NU pentru tot județul. Prin Hotărârea nr. 25 se suspendă, pentru o perioadă de două săptămâni, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, a cinematografelor, a spectacolelor și/sau concertelor și a evenimentelor culturale în 19 localități care înregistrează o rată de incidență mare. De asemenea, în aceste localități, pe o perioadă de două săptămâni, se suspendă evenimentele private (nunți, botezuri, zile onomastice etc) și rânduielile bisericești (pomeni și parastase) în spații închise, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor publice ocazionale de tip târguri săptămânale, târguri de produse tradiționale, bâlciuri, talciocuri, piețe volante. Totodată, a fost introdusă obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise în grupuri mai mari de 2 persoane care nu fac parte din aceeași familie. Aceste restricții menționate mai sus nu sunt valabile pentru celelalte 70 de localități din județ, care au o incidență mai mică de 1,5/1000 de locuitori.
3. În privința restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, facem precizarea că, prin Hotărârea nr. 25, NU se suspendă activitatea acestora, ci este limitată la 1/3 din capacitatea autorizată. Ne vedem obligați să subliniem că NU am închis restaurantele și cafenelele, NU am închis terasele și NU am interzis evenimentele private desfășurate în spații deschise, care pot fi organizate în continuare, cu respectarea măsurilor dispuse pe perioada stării de alertă. De asemenea, instituțiile muzeale și bibliotecile NU sunt închise! Citește continuarea pe realitateadevalcea.net.