MENIU

Prefectura Capitalei, decizie după cozile de la eliberarea de pașapoarte - PROGRAM prelungit din 20 iunie

Prefectura Capitalei, anunț după cozile de la eliberarea de pașapoarte - PROGRAMUL, prelungit din 20 iunie

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte a fost prelungit de luni, 20 iunie.

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a anunțat că a decis prelungirea programului de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte, începând de luni, 20 iunie.

Astfel, programul se va desfăşura de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar sâmbăta, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Decizia a fost adoptată pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor care se prezintă la punctele de lucru din Bucureşti ale Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte şi în contextul creşterii numărului de solicitări în această perioadă, se precizează în comunicatul Prefecturii.

Totodată, menționăm că persoanele interesate de eliberarea și de înnoirea acestor documente pot, în continuare, să se programeze online pe platforma web https://epasapoarte.ro/.