Prefectul de Olt anunţă că a găsit un dispozitiv de localizare prin GPS montat pe maşina sa
Prefectul judeţului Olt, Mario De Mezzo, anunţă, luni, că a găsit un dispozitiv de localizare prin GPS montat pe maşina sa şi a depus o plângere la Poliţie pe această temă, precizând că i se confirmă astfel că incendiul care i-a cuprins anul trecut o altă maşină personală a fost provocat. Prefectul a transmis şi un mesaj pentru ”vătafii care calcă totul în picioare în Slatina”.
”În urmă cu câteva zile am descoperit sub bordul maşinii mele personale un licăr de led albastru suspect. Am găsit un dispozitiv pe care nu îl montasem eu. Am fost la service şi mecanicul a identificat dispozitivul respectiv ca fiind sistem de localizare prin GPS. Am mers la poliţie, am făcut plângere penală şi la primele cercetări au identificat şi scos un dispozitiv electronic necunoscut, montat in grabă şi improvizat”, a scris, luni, pe Facebook, prefectul de Olt.
Mario De Mezzo afirmă că, în lumina acestei descoperiri, suspiciunile sale legate de incendiul care i-a cuprins anul trecut maşina personaă ”încep să capete o alta formă”.
”Vătafilor, puteţi face orice, nu mă speriaţi, voi pune capăt jafurilor pe care le faceţi în Slatina.
Toate tehnicile acestea mafiote sunt în acord cu comportamentul vătafilor care calcă totul în picioare în Slatina. Nu mă miră, nu mă sperie, nu mă ating astfel de comportamente (...) Timpul vostru se apropie de sfârşit”, a mai scris prefectul.
La rândul lor, oficialii IPJ Olt au precizat că au fost sesizaţi, prin plângere scrisă, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2022 - februarie 2024, persoane necunoscute i-ar fi montat în interiorul autoturismului personal un dispozitiv de localizare.
”În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate. pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea de măsuri legale”, a transmis IPJ Olt.