MENIU

Prefectul de Maramureș, infectat cu Covid de un parlamentar care ar fi trebuit să fie în izolare

Vlad Durus și Dan Ivan

Noul prefect de Maramureș, dar și un parlamentar local al USR au fost confirmați COVID în urma ceremoniei de învestire a prefectului. Deputatul Dan Ivan știa cu o zi înainte de a participa la ceremonie că a intrat în contact cu alți politicieni infectați, dar a preferat să-și facă teste rapide, care au ieșit negative.

Cu ocazia zilei de 8 Martie, politicienii USR Maramureș au ieșit pe stradă pentru a le oferi flori doamnelor și domnișoarelor. După acest eveniment, parlamentarul Dan Ivan a aflat că mai mulți colegi s-au infectat, el fiind contact direct, potrivit Digi24.

Parlamentarul și-a făcut în acea seară un test rapid, pentru că, în opinia sa, nu ar fi îndeplinit toate condițiile care definez un "contact direct". O zi mai târziu, după ce a participat la ceremonia învestire a noului prefect, parlamentarul s-a simțit rău, iar testul PCR făcut la spital a ieșit pozitiv.

Nici noul prefect de Maramureș, Vlad Duruș, n-a respectat normele, deși a fost contact direct al parlamentarului confirmat COVID. "Nu m-am izolat în sensul medical, să nu mai intru în contact cu nimeni, am fost mai precaut. Nu am intrat în contact decât cu cei de la prefectură.”, a declarat acesta pentru sursa citată. După câteva zile și prefectul a fost depistat pozitiv.

În prezent, ambii politicieni sunt în izolare, iar Direcția de Sănătate Publică a demarat anchetele epidemiologice.

Mai multe articole despre:
prefect de maramures infectat covid usr covid