MENIU

Precizări MAE în cazul familiei aflate în detenție în Danemarca după ce copilul lor a fost internat

Ministerul Afacerilor Externe face precizări în cazul celor doi soţi români aflaţi în detenţie în Danemarca după ce au ajuns cu copilul în spital, autorităţile de la Bucureşti menţionând că luni reprezentanţii ambasadei se vor deplasa la penitenciarul unde se află mama minorului, pentru a discuta cu aceasta.

Ministerul Afacerilor Externe arată sâmbătă că Ambasada României la Copenhaga a fost notificată, la data de 2 februarie, de către un cetăţean român, cu privire la situaţia deosebită în care se află alţi trei cetăţeni români, membri de familie ai acestuia, pe teritoriul Regatului Danemarcei.

În dialogul cu reprezentanţii ambasadei, persoana în cauză a menţionat că doi cetăţeni români, soţ şi soţie, rezidenţi în Regatul Danemarcei, au fost reţinuţi de către autorităţile daneze şi se află în custodia a două centre de detenţie diferite.

Copilul minor al celor doi soţi a fost internat, la data de 29 ianuarie, într-o unitate medicală, fără ca familiei să îi fie furnizate ulterior informaţii cu privire la starea de sănătate a acestuia.

În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile daneze, în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la situaţia juridică a celor doi cetăţeni români reţinuţi şi starea de sănătate a minorului, precum şi detalii suplimentare cu privire la acest caz, precizează MAE.

Potrivit datelor preliminare comunicate ambasadei de către poliţia daneză, minorul este în prezent internat în spital, fiind însoţit şi supravegheat de o persoană desemnată de către municipalitatea daneză. La recomandarea medicilor, autorităţile daneze au deschis o anchetă cu privire la circumstanţele care au dus la internarea minorului în spital.

Părinţii minorului au fost reţinuţi pentru o perioadă iniţială de 4 săptămâni, fără dreptul de a vedea minorul, fiindu-le desemnaţi avocaţi din oficiu.

MAE informează că Ambasada României la Copenhaga a continuat demersurile oficiale pe lângă poliţia daneză, pentru obţinerea unor informaţii suplimentare cu privire la unitatea medicală unde a fost internat minorul şi starea de sănătate a acestuia, pentru a fi în măsură să intermedieze contactul direct cu persoana desemnată de către municipalitate să-l însoţească pe perioada spitalizării şi pentru stabilirea unui contact, respectiv vizitarea celor doi cetăţeni români reţinuţi.

Ca urmare a acestor demersuri, poliţia daneză a comunicat informaţii suplimentare cu privire la spitalul unde a fost internat minorul pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta fiind, în prezent, în afara pericolului de moarte, anunţă MAE.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au contactat ulterior unitatea spitalicească în care se află internat minorul, pentru a se interesa despre situaţia acestuia, şi menţin permanent legătura cu personalul medical referitor la îngrijirile acordate şi evoluţia stării de sănătate a copilului.

Ambasada României la Copenhaga a formulat, totodată, solicitări de vizitare a celor doi cetăţeni români aflaţi în detenţie.

Ca urmare a acestor demersuri, în cursul zilei de 6 februarie, reprezentanţii ambasadei se vor deplasa la penitenciarul unde se află mama minorului, pentru a discuta cu aceasta.

Totodată, Ambasada României la Copenhaga continuă demersurile necesare în vederea obţinerii acordului autorităţilor daneze pentru vizitarea tatălui.

De asemenea, reprezentanţii misiunii diplomatice au stabilit contactul cu avocaţii din oficiu ai părinţilor şi sunt în dialog cu membrii familiei extinse a cetăţenilor români, punând suplimentar la dispoziţia familiei o listă cu avocaţi danezi specializaţi în domeniul instituţionalizării de minori.

MAE menţionează că Ambasada României la Copenhaga a iniţiat, de asemenea, demersurile necesare pentru înscrierea certificatului de naştere danez în registrele de stare civilă române şi eliberarea certificatului de naştere românesc pentru minor.

De asemenea, misiunea diplomatică a transmis informaţii despre acest caz către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

Ambasada României la Copenhaga continuă dialogul cu autorităţile daneze şi cu familia cetăţenilor români, acordând asistenţă consulară conform competenţelor, mai informează MAE. 

Mai multe articole despre:
mae danemarca cuplu