PRECEDENT IMPORTANT. Obezitatea, considerată un HANDICAP de Curtea de Justiţie a UE
Obezitatea este un handicap. Aceasta este hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene într-un caz reclamat de un asistent social din Danemarca. Decizia constituie un precedent şi va trebui luată în considerare de toate instanţele din cadrul spaţiului comunitar.
Karsten Kaloft a lucrat timp de 15 ani pentru un centru de îngrijire a copiilor. Acum patru ani a fost concediat, sub pretextul unor restructurări de personal. Dar bărbatul a fost convins că autorităţile municipale au renunţat la serviciile lui deoarece cântăreşte 160 de kilograme. După ani de luptă prin tribunale, cauza lui a ajuns la CEJ, care astăzi a decis că în anumite cazuri dacă obezitatea împiedică desfăşurarea în condiţii normale şi eficiente a activităţii poate fi considerată un handicap. Totuşi reclamantul a povestit presei că nu avea nicio problemă în îngrijirea corectă a copiilor. Hotărârea Curţii din Luxemburg dă posibilitatea europenilor să-şi reclame angajatorii dacă sunt discriminaţi, dar poate constitui şi un punct de plecare pentru o nouă legislaţie.