MENIU

Președintele Iranului, mesaj războinic după atentat: "Vom zdrobi acțiunile inamicilor"

Hassan Rohani

Președintele iranian Hassan Rohani a declarat miercuri seară că atacurile de la Teheran, soldate cu cel puțin 12 morți, vor face Iranul mai unit și mai hotărât în combaterea terorismului și a extremismului în regiune. În același timp, Iranul acuză, prin Gărzile Revoluției, SUA şi Arabia Saudită că sunt „implicate” în atentatele de la Teheran.

''Atacurile teroriste de astăzi de la Teheran vor face Republica Islamică Iran mai hotărâtă în lupta contra terorismului, extremismului și violenței din regiune. Vom demonstra încă o dată că vom zdrobi acțiunile inamicilor cu mai multă unitate și cu mai mare putere'', a afirmat Rohani, într-o declarație dată publicității de agenția de presă ISNA.

În același timp, Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, au acuzat miercuri Statele Unite şi Arabia Saudită de faptul că sunt „implicate" în atentatele de la Teheran, soldate cu 12 morţi şi cel puţin 46 de răniţi, relatează AFP.

Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața și 43 au fost rănite în două atacuri teroriste comise miercuri împotriva parlamentului iranian și a mausoleului ayatollahului Khomeini, ambele situate în Teheran.

Cele două atacuri au fost comise de 'luptători' ai Statului Islamic, a anunțat gruparea jihadistă prin intermediul agenției sale de propagandă, Amaq, care a citat 'o sursă de securitate' a ISIS.

„Această acţiune teroristă, după întâlnirea preşedintelui Statelor Unite cu şeful unuia dintre Guvernele reacţionare din regiune care i-a susţinut întotdeauna pe terorişti, este plină de semnificaţii, iar revendicarea Daech (acronimul arab al Statului Islamic) arată că ei sunt implicaţi”, se arată într-un comunicat publicat de agenţia oficială de presă Isna.

Separat, Mohammad Hossein Nejat, adjunctul şefului serviciilor de informaţii ale Gardienilor Revoluţiei a acuzat de asemenea Statele Unite şi Arabia Saudită, afirmând că cele două ţări le-au „ordonat marionetelor lor” să comită aceste atentate, potrivit Agerpres.

Gardienii Revoluţiei au ameninţat că se vor răzbuna.

Potrivit Reuters, care citează Amaq, gruparea Statul Islamic a publicat o înregistrare video în care pot fi văzuți bărbați înarmați în interiorul parlamentului iranian. Potrivit înregistrării, se poate auzi vocea unui bărbat care spune: 'Slavă Domnului... credeți că vom pleca?'.

Primul atac s-a produs la ora locală 10:30 (06:30 GMT), când patru bărbați înarmați au intrat cu forța în parlamentul din Teheran, unde șapte persoane, printre care și un agent de securitate, au fost ucise și mai multe au fost luate ostatice, potrivit surselor parlamentare citate de agențiile semioficiale iraniene ILNA și Tasnim, relatează EFE. La două ore după atacul asupra clădirii parlamentului iranian, situat în plin centru al Teheranului, unul dintre atacatori și-a detonat vesta cu explozibili pe care o avea asupra sa, potrivit televiziunii de stat iraniene.

La scurt timp după acest asalt, un alt atac a avut loc la mausoleul ayatollahului Khomeini, fondator al Republicii Islamice Iran, unde unul dintre atacatori s-a aruncat în aer, potrivit Ministerului de Informații iranian. Forțele de ordine au deschis focul în direcția unui al doilea agresor, care și-a detonat în cele din urmă centura cu explozibili.

Mai multe articole despre:
Iran Hassan Rohani