MENIU

Președintele Iranului a ajuns în SUA: "Situaţia din Golful Persic este foarte sensibilă"

Președintele Iranului a ajuns la New York, pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, dar nu se poate îndepărta de sediul ONU, de pe malul râului East River.

Mesajul Iranului către lume este unul de "pace şi stabilitate" a declarat luni preşedintele iranian Hassan Rohani la sosirea în SUA, unde va participa la reuniunea Adunării Generale a ONU, informează Reuters citând agenţia iraniană de stat IRNA.

"Mesajul nostru către lume la reuniunea ONU este pace, stabilitate şi, de asemenea, dorim să spunem lumii că situaţia din Golful Persic este foarte sensibilă", a declarat Rohani.

Preşedintele Hasan Rohani este supus unor restricţii stricte de deplasare, similiare celor impuse din iulie ministrului iranian de externe, conform unor surse diplomatice.

În virtutea acestor restricţii, liderul iranian nu se poate îndepărta de sediul ONU, aflat pe malul East River, în estul Manhattanului. El a avut nevoie de o autorizaţie specială pentru a putea avea acces la un hotel, în conformitate cu instrucţiunile Departamentului de Stat american.

Intervenţia preşedintelui Rohani, prevăzută pentru miercuri, va fi urmată de o conferinţă de presă.

Limitări de deplasare similiare au fost impuse în trecut mai multor lideri, aşa cum a fost cazul preşedintelui cubanez Fidel Castro, conform unor oficiali onusieni citaţi de AFP.

Statele Unite au tărăgănat săptămâna trecută acordarea vizei pentru delegaţia iraniană, ceea ce a determinat intervenţia ONU, precum şi critici din partea mai multor ţări care au reamintit Washingtonului obligativitatea de a acorda viză tuturor liderilor participanţi la reuniunea anuală a Adunării Generale a ONU.

Mai multe articole despre:
Hassan Rohani