Președintele IICCMER: Trebuie să punem problema celor care au dat ordinul politic
Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, a declarat, vineri seară, în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea TV, că paradoxul suprem al României postcomuniste este că "știm numele și prenumele victimelor, dar nu știm cine au fost făptuitorii", problema centrală fiind aflarea celor care "au dat ordinul politic", întrucât "de aici pornește totul". În acest sens, Preda a subliniat faptul că institutul trebuie să își îndrepte atenția spre "cei care în viață fiind, încă, au fost complici sau chiar făptași în sistemul acesta diabolic pe care îl cunoaștem cu toții".
"Lista celor 35 de torționari a fost, între timp, micșorată pentru că, noi fiind un institut de investigații, trebuie să aducem dovezi în fața justiției, astfel încât, din cei 35 au rămas mai puțini. Însă, rămân alte câteva sute. "Victoria" de astăzi este una de etapă pentru că ceea ce ne interesează este să mergeam, de fapt, pe firul responsabilităților și să ajungem să îi chemăm în instanță pe cei care au gândit sistemul, nu doar pe cei care au executat ordinele (...) Misiunea noastră ca instituție, din punct de vedere legal, este să îi "atacăm" dur pe cei care au făcut această mârșăvie posibilă și aici mă refer la membrii de vârf ai Partidului Comunist, în mod precis, la membrii Comitetului Central", a declarat președintele IICCMER.
Întrebat care sunt cazurile noi pe care le aduce institutul, Radu Preda a răspuns:
"Noi am mai făcut niște sesizări, inclusiv la începutul anului acestuia, pe careașteptăm ca Procuratura Generală să le poată da drumul în instanță. Însă, ceea ce cred eu că trebuie să facem, de acum înainte, e să venim spre actualitate. Dacă rămânem cantonați în anii '50-'60, riscăm să nu mai avem cu cine vorbi, fizic vorbind, biologic. De aceea, trebuie să ne îndreptăm atenția spre cei care în viață fiind încă au fost complici sau chiar făptași în sistemul acesta diabolic pe care îl cunoaștem cu toții. Trebuie să ne punem problema celor care au dat ordinul politic, pentru că de aici pornește totul (..) Ăsta e paradoxul României postcomuniste: știm numele și prenumele victimelor, dar nu știm cine au fost făptuitorii sau ne facem că nu știm. Vă asigur că noi nu vom precupeți niciun efort".
Pe de altă parte, Radu Preda a afirmat că va solicita Guvernului mărirea numărului de angajați ai IICCMER.
"În comparație cu colegii noștri din Polonia, noi suntem o instituție minusculă. Ei au 2.000 și ceva de angajați. Chiar și așa, voi avea discuții la Guvern, legat de mărirea numărului angajaților institutului", a mai spus președintele IICCMER.