MENIU

Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev: Bulgaria este în doliu alături de România

Preşedintele şi premierul Bulgariei au transmis condoleanţe omologilor lor români, în urma incendiului produs vineri noapte la clubul Colectiv din Bucureşti, care s-a soldat cu 27 de morţi, relatează site-ul Novinite.com, potrivit Mediafax.

Preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, i-a transmis omologului său român, Klaus Iohannis, că este întristat de acest accident şi nu poate exprima în cuvinte regretul şi compasiunea faţă de pierderea tragică a unor vieţi tinere.

Plevneliev a amintit că un incident similar s-a petrecut în Bulgaria în decembrie 2001, când şapte adolescenţi au murit în urma unei busculade, în faţa unui club din Sofia.

Preşedintele bulgar şi-a exprimat solidaritatea cu poporul român şi speranţa că circumstanţele acestei tragedii vor fi stabilite în curând.

El le-a transmis însănătoşire grabnică celor răniţi şi a dat asigurări că Bulgaria este în doliu alături de poporul român şi comemorează victimele alături de statul vecin.

La rândul său, premierul bulgar, Boiko Borisov, i-a transmis omologului său român, Victor Ponta, un mesaj de condoleanţe.

Vineri seară, 27 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproximativ 200 au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit în Clubul Colectiv din centrul Capitalei, în timpul unui concert. În prezent, 146 de persoane sunt internate în 12 spitale din Bucureşti.

Guvernul a decis instituirea a trei zile de doliu naţional, începând de sâmbătă, 31 octombrie.

Mai multe articole despre:
incendiu Bulgaria doliu naţional club colectiv