MENIU

Prăpăd pe șosele: 67 de şoferi - prinşi băuţi la volan, iar 12 au consumat droguri, în doar 24 de ore

Șoferi băuți și drogați la volan, prinșide polițiști. Sursa foto: Poliția Română

Zeci de șoferi băuți și drogați au fost prinși în trafic de cei de la Poliția Rutieră. Aceștia au reţinut, în ultimele 24 de ore, 606 de permise de conducere, dintre care 67 pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar 12 şoferi au fost prinşi drogaţi.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 143 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost reţinute 606 de permise de conducere, dintre care 222 pentru viteză, 67 pentru alcool şi 12 pentru droguri.

Totodată, au fost retrase 190 de certificate de înmatriculare.

Pe de altă parte, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 363 de acţiuni şi au intervenit la 3.601 evenimente, dintre care 2.989 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma activităţilor, au fost sesizate 944 de posibile infracţiuni.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 7.616 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.993.809 lei.