Prăpăd la Cernavodă! Mașini acoperite de apă până la capotă
Mai multe mașini au ajuns în apă până la capote, iar mai multe spații comerciale au fost inundate, după ce o ploaie torențială de 40 de minute a căzut în centrul localității Cernavodă din județul Constanța.
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, în centrul localității Cernavodă, după ce o ploaie torențială de numai 40 de minute a inundat o stradă întreagă.
„Începând cu ora 17.50, în orașul Cernavodă, județul Constanța, 20 de pompieri din cadrul Detașamentului Cernavodă intervin pentru evacuarea apei din centrul orașului. Se intervine cu o autospecială de stingere, patru motopompe și un autocamion", au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.