Povești sfâșietoare din spitalele României: pacienții își împart masca de oxigen
Oxigen cu porţia şi supravieţuire datorită solidarităţii. Pacienţii îşi împart masca de oxigen și stau pe scaune conectaţi la buteliile care îi ţin viaţă. Unii așteaptă în ambulanțe.
Este crudul adevăr trăit zilele acestea în spitalele din România. Medicii sunt copleșiți de numărul mare de pacienți care vin zilnic în unitățile spitalicești.
Spitalele din România sunt suprasolicitate, medicii sunt copleșiți iar numărul pacienților infectați cu virusul Sars-Cov-2 este tot mai mare de la o zi la alta. În secțiile de terapie Covid, se luptă ca la război.
Sunt atât de mulţi pacienți, încât medicii trebuie să improvizeaze locuri pentru ei, potrivit imaginilor făcute publice de jurnaliștii de la ziarpiatraneamt.ro.
95% dintre pacienţii în stare gravă sunt nevaccinaţi iar mulți dintre ei îşi dau seama de gravitatea situaţiei doar în momentul în care ajung pe patul de spital.
În lupta cu virusul au intervenit și preoții. La Buhuși, în județul Bacău, preotul paroh a îmbrăcat echipamentul de protecție și s-a rugat pentru sănătatea pacienților chiar în saloanele spitalului.
Foto: Gazeta de Buhuși