MENIU

Povestea românului care a plutit în derivă 12 ore în Marea Adriatică şi a reuşit să supravieţuiască

<p>Povestea rom&acirc;nului care a plutit &icirc;n derivă 12 ore &icirc;n Marea Adriatică şi a reuşit să supravieţuiască</p>

Paza de Coastă din Italia a salvat un român care plutea în derivă de 12 ore, la bordul unei ambarcaţiuni, în Marea Adriatică.

Românul plecase pe Marea Adriatică vineri după-amiază, cu o barcă motorizată având lungimea de cinci metri. Încerca să ajungă din zona Capoiale (Foggia, sudul Italiei) spre Insulele Tremiti. Dispariţia românului a fost semnalată de un prieten al acestuia, vineri în jurul orei 22.30 (23.30, ora României), scrie Mediafax.

Paza de Coastă italiană a început operaţiunile de căutare sâmbătă la ora 4.00 (5.00, ora României), cu câteva nave şi un avion de supraveghere de tip ATR 42.

Românul a fost găsit în stare bună, la bordul ambarcaţiunii, în jurul orei 7.00 (8.00, ora României), la doi kilometri de Insulele Tremiti.

Bărbatul a fost transportat pe Insula San Nicola (Tremiti), unde va primi îngrijiri medicale de rutină, informează site-ul de ştiri TermoliOnline.it.

Ambarcaţiunea a ajuns să plutească în derivă din cauza unei probleme la motor, a terminării carburantului sau pentru că românul nu s-a putut orienta cu precizie.