Povestea pe care Florin Piersic a ținut-o ascunsă zeci de ani. Marele actor a adoptat o fetiță: „Eu în ea am văzut-o pe sora mea”
Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori ai României, a surprins pe toată lumea într-un interviu, în care a făcut o dezvăluire emoționantă. Marele actor a împărtășit povestea incredibilă despre momentul în care a decis să înfieze o fetiță.
Florin Piersic a dezvăluit un secret bine păstrat timp de mai multe decenii. Marele actor a dezvăluit faptul că a înfiat o fetiță, gest pe care l-a ținut ascuns de ochii publicului timp îndelungat. Piersic a preferat să nu se laude cu această acțiune nobilă, dar Dan Negru a reușit să îl determine să împărtășească această întâmplare într-un interviu emoționant.
n urmă cu un an, Dan Negru a realizat un interviu memorabil alături de legendarul actor Florin Piersic și de Părintele Necula. Discuția captivantă a acoperit subiecte precum credința, copilăria, filmele și poveștile vieții. În prag de Crăciun, prezentatorul de tv a decis să împărtășească cu cei care îl urmăresc în mediul online un fragment emoționant din acest interviu, dezvăluind o poveste despre generozitate și compasiune în care Florin Piersic a înfiat o fetiță.
„Las aici povestea lui Florin de Crăciun. A ținut-o ascunsă zeci de ani, pentru că binele se face în liniște! Povestea fetiței pe care a înfiat-o demult… Florin e unul din oamenii de la care am învățat că nu rămâne nimic după noi decât bunătatea! Fii bun! Doar asta rămâne…”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare, unde a distribuit un fragment din interviul de colecție.
Florin Piersic a relatat o întâmplare specială care l-a marcat în timpul unei filmări. În timp ce se afla pe platoul de filmare, atenția i-a fost atrasă de o fetiță cu o frumusețe ieșită din comun. Curios să afle mai multe, a inițiat un dialog cu aceasta și a aflat că micuța nu avea părinți și locuia cu o mătușă. Conștient de faptul că nu își putea permite să se ocupe direct de un copil din cauza programului său încărcat, Florin Piersic a ales o altă formă de sprijin. A decis să ofere sprijin financiar și emoțional micuței, iar ulterior, în urma unei vizite la mătușa acesteia, a luat decizia de a îndrepta toți banii pe care îi câștiga din activitatea sa în teatru către această fetiță.
„Stătea și se uita la mine. Și eu o sesizam. Frumușică, parcă era un cap de-al lui Grigorescu. Am în imagine câțiva dintre pictorii români care au făcut tablouri pe care eu nu pot să le uit niciodată.
Și mă uitam la ea, avea și o băsmăluță. Mă urmărea chipul ei. I-am spus pe tine cum te cheamă? «Maria». Zic: «Măriucă dragă, extraordinară ești, dar de ce te uiți așa la mine?». «Pentru că vă iubesc!». «Mă iubești pe mine? De ce?». «Nu știu, dar vă iubesc mult». (…) I-am spus: «unde locuiești, ce fac părinții tăi?». «Nu mai am părinți». Cum? «Mama a căzut de pe un car cu fân și a făcut o boală, nu a mai putut să o salveze nimeni. După două săptămâni, a murit și tata». «Și tu unde stai?» «Stau la o mătușă». (…) Și ne-am dus la ea. Fetița mi-era foarte dragă. Eu am avut o soră care s-a pierdut, în 42. Vreau să fac ceva pentru fetița asta. Zic: «vreau să o înfiez». Dragilor, e foarte important ce vă spun acum. Atunci, așa am simțit că vreau să o înfiez', a relatat Florin Piersic, în cadrul interviului.
Incendiu puternic pe Calea Dorobanți - Pompierii au folosit autospeciala de intervenție la înălțime
„Am ținut legătura și m-am dus la București și le-am spus părinților mei. Atunci, tata a spus: «Florin, tu ai atâtea probleme, noi suntem deja în vârstă. Te angajezi la un lucru foarte grav, pentru că tu trebuie să o aduci la București». Eram căsătorit, aveam probleme. Atunci i-am ascultat pe părinții mei, dar imediat am luat legătura cu ea, pentru că mă duceam des la Baia Mare. Și de atunci… am spus așa: că tot ceea ce câștig eu de la teatru, salariul meu, îl trimit fetiței acesteia~, a mai povestit Florin Piersic.
Mulțumită sprijinului primit de la Florin Piersic, Maria a avut oportunitatea de a-și construi o viață frumoasă. S-a căsătorit cu un bărbat excepțional și au devenit părinți pentru două fetițe adorabile. Gestul actorului a avut un impact profund asupra destinului Mariei și a întregii sale familii, oferindu-le oportunitatea de a avea o viață mai bună și mai fericită.
"Acum, când noi vorbim, Maria are două fete mari, e căsătorită și tabloul meu este în casa ei de la Drobeta-Turnu Severin. Măriuca spune că Florin Piersic este binefăcătorul ei. S-a căsătorit cu un om excepțional. Pe una dintre fetele ei o cheamă Florina, iar pe cealaltă Ștefania, după numele meu. Nu am devoalat până acum povestea asta, pentru că sună a laudă, dar nu este o laudă, e o pomană. E ceva de suflet. Eu în ea am văzut-o pe sora mea", a mai spus marele actor.