Povestea neştiută a pâinii. Mituri despre darul de la Dumnezeu care nu se aruncă niciodată
Singurul aliment prezent în rugăciunea zilnică a creştinului, pâinea este prezentă în hrana oamenilor de mii de ani. Pe teritoriul României, pâinea a avut la bază mai întâi meiul şi abia apoi grâul şi porumbul.
”Pâinea noastră cea de toate zilele” face parte din hrana zilnică de mii de ani. Nutriţionistul Marius Călinici spune că, pe teritoriul locuit acum de români, principala cereală cultivată era meiul, o cereală nepanificabilă, din care se obţinea terciul, scrie adevarul.ro.
”Se cultiva meiul pentru că este o cereală cu perioadă de vegetaţie scurtă, ce se putea semăna primăvara târziu şi se cocea vara devreme. Se potrivea condiţiilor istorice de atunci”, explică acesta.
În tradiţia populară, aluaturile rituale, folosite în biserică, intră exclusiv în sarcina femeilor pure, adică a celor care nu au raporturi sexuale: femeile bătrâne şi văduvele.
”Murdăria, receptată ca opusă nu doar fizic, ci şi simbolic, purităţii, provine, într-o mare măsură, din manifestarea sexualităţii”, explică etnologul Camelia Burghele, apreciind că această condiţionare morală este conectată, la nivelul mentalităţii folclorice, la capacitatea acelei femei pure de a ordona lumea, de a reintegra lucrurile în armonia arhetipală, sau, altfel spus, la eficacitatea actului ritual benefic.
Camelia Burghele spune că acesta este unul dintre puţinele momente în care marca de reprezentativitate este atribuită femeii: ea este cea care duce prescurile la biserică în numele întregii familii şi ea este cea care se roagă pentru toată familia.
”Practica de a face prescuri doar femeile văduve, deci caste, fără bărbat, bătrâne, "iertate", este cvasigenerală, chiar dacă până şi în comunităţile cele mai conservatoare se profilează renunţarea la această indicaţie rituală, în favoarea unui pragmatism acceptat: prescurile se fac la brutărie, de unde pot fi cumpărate foarte uşor”, completează ea.