Povestea impresionantă a olimpicului care se antrenează pe o pistă improvizată
Un tânăr sportiv din județul Tulcea are o poveste impresionantă. S-a antrenat cum a putut, iar la 16 ani, Alin Șavlovschi a reușit să obțină medalia de bronz la atletism. Pentru a ajunge la performanță a fost nevoit să improvizeze o pistă și obstacole dintr-un stâlp și o țeavă, de care a legat o panglică. Părinții fac multe sacrificii, ca să-și vadă copilul campion, așa cum își dorește.
Alin Șavlovschi a fost medaliat cu bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovacia, la proba 2.000 de metri obstacole și a fost numit „minunea României” de către Comitetul Olimpic Sportiv Român.
Băiatul a reușit această performanță deși condițiile de care dispune sunt minime. Se antrenează de două ori pe zi, câte două ore, pe un stadion unde a improvizat obstacolele din țevi și panglici.
„Este o muncă titanică, să zicem. Undeva la 7-8 ani de zile ne chinuim. Este copilul care face obstacole, fără obstacole. Este copilul care face atletism fără o pistă de atletism”, a explicat Sandu Nicolae, antrenor.
Chiar dacă nu a primit sprijin din partea autorităților române, Alin este mândru că își reprezintă țara. El se pregătește acum pentru Campionatul European din Italia unde va alerga 10 kilometri pe șosea.
„oricine poate să ajungă ce vrea, numai să aibă dedicație, să fie dedicat 100% și să fie focusat pe ceea ce face. Cel mai mândru că îmi reprezint țara și îmi fac părinții mândri”, a spus Alin Șavlovschi.
În paralel, luna trecută, Eduard Novak, ministrul Sportului, a transmis că UDMR a investit în construirea și modernizarea mai multor „baze sportive, bazine de înot, săli de sport și alte facilități sportive”.