MENIU

Povestea copiilor care au descoperit O COMOARĂ de peste jumătate de milion de euro

Copiii au găsit kosonii într-o viziună de vulpe.

Familiile celor trei copii din Ocolişu Mic, judeţul Hunedoara, care au descoperit comoara de Kosoni într-o vizuină de vulpe, au predat galbenii autorităţilor. Aproape 140 de monede au fost găsite în sticla de plastic ascunsă sub o piatră, într-o vizuină de pe dealurile Ludeştilor, cel mai probabil de un braconier.

Flavius (11 ani) şi cei doi prieteni ai săi au descoperit sticla de plastic în care erau ascunşi cei 140 de Kosoni într-una din vizuinele vulpilor pe care le fugăreau, pe dealul de la marginea satului Ocolişu Mic, scrie zhd.ro.

"Prima dată ne-am gândit să împărţim banii frăţeşte, apoi fiecare dintre noi i-a dus părinţilor. Eu i-am dat mamei, neavând ce să fac cu ei. Eram bucuros că am găsit comoara, dar nu m-am gândit că ar valora ceva”, a povestit Flavius. Mama sa, Maria Cimporescu, s-a speriat la vederea galbenilor.

"Mi-era teamă să îi ţin în casă ştiind că nu sunt ai mei şi nu aveam că să fac cu ei. Niciodată nu m-am gândit să îi păstrez sau să îi ascund la rândul meu, aşa că i-am dat unui vecin, care i-a predat autorităţilor", a relatat femeia. Comoara descoperită de cei trei copii valorează circa jumătate de milion de euro, însă cei care au descoperit-o spun că se mulţumesc şi cu o recompensă mult mai mică.

Monedele au fost aduse la sediul primăriei comunei Orăştioara de Sus de un localnic, care le primise de la mama unuia dintre copii.

BRACONAJ ARHEOLOGIC. Descoperire uluitoare făcută de trei copii într-o vizuină de vulpe

 

Mai multe articole despre:
kosoni tezaur hunedoara kosoni vizuină vulpe