Poveste încredibilă. Bonsaiul care a rezistat bombei atomice de la Hiroshima
Un arbore bonsai, care are aproape 400 de ani, a rezistat în mod miraculos detonării bombei nucleare de la Hiroshima, în 1945. Acum, acest pin japonez se află în muzeul America's National Arboretum din Washington, unde a fost donat de către fostul său îngrijitor.
Deşi arborele a fost donat muzeului american în 1976, povestea lui surprinzătoare a ieşit la iveală abia în anul 2001.
Atunci, nepoţii fostului îngrijitor au vizitat muzeul şi le-au spus curatorilor adevărul despre acest arbore, care a rezistat ca prin minune. De generaţii întregi, bonsaiul se afla într-o plantaţie din Hiroshima, pe care o conducea pe atunci bunicul lor, domnul Masaru Yamaki.
Pe 6 august 1945, avionul Little Boy, care transporta bomba atomică, a zburat foarte aproape, spargând ferestrele clădirii, au povestit ei. Câteva secunde mai târziu, bomba a fost aruncată deasupra oraşului, scrie Daily Telegraph.
Familia Yamaki, care locuia destul de departe de zona exploziei, a scăpat cu viaţă. Când s-a întors la locul său de muncă, Masaru a văzut că, în chip miraculos, unul dintre arborii de pe plantaţie rezistase bomei atomice, deşi restul bonsailor fuseseră complet distruşi, conform Adevărul.
În anul 1976, Masaru Yamaki a decis în mod inexplicabil să doneze bonsaiul unui muzeu din Statele Unite, dar nu a spus nimănui impresionanta poveste a arborelui.
Curatorii muzeului cred că bonsaiul a scăpat de efectele devastatoare ale bombei pentru că se afla în spatele unui zid, care l-a protejat. Ei sunt impresionaţi şi de gestul lui Masaru Yamaki, pentru că acesta practic a donat un arbore simbol chiar duşmanilor săi, fără a le spune măcar acest lucru.