MENIU

Postul Sf. Marii 2018. Obiceiuri şi tradiţii. Ce nu ai voie să faci până pe 15 august?

Cand incepe postul sf marii 2018

Postul Sf Marii 2018. Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de regula la data de 1 august si tine doua saptamani (1-15 august).

Postul Sf Marii 2018. Postul Adormirii Maicii Domnului este reprezinta unul dintre cele mai importante posturi pe care credinciosii trebuie sa le tina de-a lungul anului. Ca durata, acesta este mai scurt doar decat Postul Pastelui si cel al Craciunului. Postul Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de regula la data de 1 august si tine doua saptamani (1-15 august).

Postul Sf Marii 2018. 31 iulie, lasata secului

Postul Sf Marii 2018. Lasata secului are loc pe 31 iulie insa, in cazul in care aceasta zi pica miercurea sau vinerea, se lasa secul in cursul serii zilei de 30 iulie iar postul incepe pe 31 iulie.

Traditional, acest post mai poarta denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei, fiind postul care pregateste crestinii ortodocsi de cele doua praznice extrem de importante care au loc in luna august: Schimbarea la Fata, care are loc pe 6 august si Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare praznuita de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 15 august.

Data acestui post a fost stabilita candva in secolul al V-lea, odata cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului. La inceputurile postului, durata acestuia diferea pentru crestini. Cei din Antiohia obisnuiau sa posteasca doar o zi, pe 6 august, in timp ce credinciosii din Ierusalim posteau timp de opt zile.

Postul Sf Marii 2018. De asemenea, unii crestini obisnuiau sa posteasca intreaga luna august, pe cand altii faceau acest lucru in luna septembrie. Uniformizarea duratei si a datei postului Adormirii Maicii Domnului s-a intamplat in secolul al XII-lea, in cadrul sinodului local din Constantinopol din anul 1166. Acesta a fost condus de care patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Cu acest prilej s-a hotarat ca postul sa se tina incepand de pe data de 1 august si sa ia sfarsit doua saptamani mai tarziu, pe 15 august, zi in care Biserica o praznuieste Adormirea Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara.

Postul Sf Marii 2018. Slujba de Vecernie

De asemenea, exista randuiala de savarsire a slujbei de Vecernie in perioada acestui post impreuna cu cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Sf Marii 2018. Postul Adormirii Maicii Domnului nu se rezuma la infranarea de la anumite alimente, ci, mai degraba, de la toate lucrurile care ne despart de bunul Dumnezeu. Nu este suficient abtinerea de la anumite alimente, ci ar trebui sa ne oprim din savarsirea de pacate. In aceasta perioada credincosii nu ar trebui sa fie mahniti de faptul ca nu vor consuma alimente de „dulce”, deoarece prin refuzul consumarii acestor alimente ne vom putea bucura de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu este menit sa determine credinciosii sa isi dispretuiasca trupul, prin prisma faptului ca in fiecare luni, miercuri si vineri pana la orele 15:00 se recomanda ajunare, iar mai apoi se poate consuma doar mancare uscata iar in zilele de marti si joi sa se consume mancare fara ulei. Rostul acestui post este de a crea o armonie perfecta intre trup si suflet, cautand ca acestea doua sa fie mangaiate.