Ponta, scenariu exploziv la Realitatea Plus. Candidatura lui Cîrstoiu la Primărie, impusă de Iohannis
Candidatura lui Cîrstoiu la Primăria Capitalei care pare să aibă un final prost, chiar înainte de a se materializa, ar fi fost impusă de către președintele Klaus Iohannis. Sunt declarațiile făcute în exclusivitate la Realitatea PLUS de fostul premier al României, Victor Ponta. Acesta crede că la mijloc nu este vorba de o strategie sofisticată, ci strict de influența nefastă a șefului de stat. Tot Ponta spune că scenariul de a merge mai departe cu Robert Negoiță la Primăria Capitalei este unul pozitiv.
"Eu cred că nu este o strategie sofisticată sau poate că nu ne prindem noi. Este influența asta nefasta, eu sunt convins că Iohannis a impus într-un fel sau altul ideea cu candidat independent care a ieșit prost. În plus, dl. Iohannis pleacă prin Asia și nu cred că-l interesează dacă ideile lui se termina prost aici.
Cred că este târziu pentru orice soluție, acum se află în situația de a controla pierderile. Cum o vor face, nu știu!. M-am bucurat că se gândesc la Robert Negoiță, care este un bun primar, un bun prieten. Mi-am adus aminte ce am pățit amândoi, mai aveam puțin si eram cei mai răi oameni din București. Cred că și Băluță ar fi fost un candidat foarte bun si puternic, dacă și-ar fi dorit candidat de la partid.
Azi când vorbim, se reduce Bucureștiul la bătălia Nicușor-Piedone. Eu am anunțat primul că experiența administrativă il susține pe Piedone. Nu știu dacă retragerea sau lipsa unui candidat al PSD-PNL îl ajuta sau nu pe Piedone. S-ar putea ca atunci tot votanții liberali să se ducă la Nicușor Dan", a explicat Victor Ponta în exclusivitate la Realitatea Plus.