PONTA RECLAMĂ la CCR un CONFLICT cu Băsescu
Premierul Victor Ponta a reclamat la Curtea Constituțională a României un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președinte, cauzat de refuzul șefului statului de a-și exercita atribuțiile potrivit art. 85 alin. 2 și 3 din Constituție, sesizarea având termen stabilit pe 19 martie.
Ulterior, premierul a făcut cerere de renunțare, însă judecătorii CCR trebuie să ia act de aceasta în ședință.
Art. 85 din Legea fundamentală prevede: "(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.