MENIU

Ponta iese la atac. Prima reacție pe Facebook cu privire la trimiterea sa în judecată

Premierul Victor Ponta a avut o primă reacție, pe contul său de Facebook, după trimiterea sa în judecată de către procurorii DNA în dosarul "Turceni-Rovinari", în care este acuzat de nu mai puțin de 17 infracțiuni. Referindu-se din nou la starea "bună" a economiei românești, Ponta afirmă că "singura problemă a țării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani".

"În trei ani România va depăși economic mai multe țări europene - spune FMI! Cred cu tărie că acest lucru este realizabil, prin munca românilor și printr-o guvernare eficientă (și atunci, în 2018, ne vom gândi că nu au fost rele timpurile în care economia crește, salariile și pensiile la fel, absorbim fonduri europene și ajutăm Republica Moldova, iar singura problemă a țării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani)!", a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Nu este, însă, prima postare a premierului după ce a fost trimis în judecată în dosarul "Turceni-Rovinari". Tot astăzi, Victor Ponta vorbea, în cadrul unei postări pe Facebook, despre plata datoriei României către FMI.

Ceea ce am spus este confirmat de reprezentantii FMI - prin efortul tuturor cetatenilor acestei tari am platit din partea Guvernului toti banii imprumutati si cheltuiti aberant de Basescu - Boc - Predoiu!
Efortul securistilor si basistilor ( gen Tapalga) de a ascunde aceste realitati arata doar faptul ca vor sa fuga de responsabilitate!", se arată pe pagina de facebook a premierului.

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către DNA, în dosarul Turceni-Rovinari, în care este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni) şi complicitate la evaziune fiscală. Dosarul va ajunge la judecătorii de la ICCJ, se arată în comunicatul DNA. ANAF s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 51.321,80 lei faţă de inculpatul Ponta Victor-Viorel. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dan Şova, aflat sub control judiciar, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor. directorul Complexului Rovinari, dar şi alte două persoane: Cristea Dumitru, la data director general al Complexului Energetic Turceni, şi Graure Laurenţiu Octavian,la data faptelor director economic al aceluiaşi Complex.

Înţelegerea dintre Victor Ponta şi Dan Şova

 

În urmă cu două zile, premierul Victor Ponta a fost la sediul DNA pentru a lăsa documente la dosar, dar procurorul de caz nu a avut timp să îl primească.

În comunicatul DNA, se fac precizări cu privire la faptele de care este acuzat Victor Ponta. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

PONTA VICTOR-VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni),

- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,

- spălarea banilor.

În document este precizată suma de 181.439,98 lei pe care a încasat-o Victor Ponta pentru activităţi pe care nu le-a efectuat,  în perioada în care era avocat.

Procurorii DNA cer confiscarea a peste 3,7 milioane de lei de la Ponta şi Şova

 



"În perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, inculpatul Ponta Victor-Viorel, prin cabinet individual de avocat, a obţinut de la  SCA „Șova și Asociații”  suma 181.439,98 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Astfel, la data de 30 august 2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.

Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut ca, pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.

Prin procesul-verbal din data de 29 octombrie 2007 inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel pentru luna octombrie 2007 (lună în care Şova Dan-Coman s-a înţeles cu inculpatul Cristea Dumitru, să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes).

În data de 27 martie 2008, inculpaţii au încheiat un act adiţional la convenţia de conlucrare profesională, în sensul că s-a modificat onorariul cuvenit inculpatului Ponta Victor-Viorel la suma de 3.000 euro (cu o lună înainte, cele două complexe energetice încheiaseră cu SCA „Şova şi Asociaţii” alte contracte de asistenţă juridică prevăzute cu comision de succes).

Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru", se arată în document.

DNA: Victor Ponta punea presiune pe inspectorii fiscali

 

Din corespondenţa purtată pe calea adreselor între inculpatul Ponta Victor-Viorel şi inspectorii fiscali în timpul efectuării controlului rezultă că acesta le-a transmis agenţilor statului că va sesiza instanţa de judecată şi parchetul în situaţia în care actul de control nu va fi încheiat cât mai curând, sperând prin aceasta acţiune că inspectorii vor renunţa la solicitare. Cu toate acestea, inspectorii au insistat şi i-au transmis inculpatului Ponta Victor-Viorel că nu pot încheia controlul fără respectivele documente justificative.

Având reprezentarea faptului că în lipsa acelor documente organele fiscale pot constata posibile fapte de evaziune fiscală, sau alte fapte de natură penală, Ponta Victor-Viorel s-a înţeles cu Şova Dan-Coman să întocmească şi sa falsifice documentele în modalitatea descrisă mai sus pe care ulterior cei doi le-au folosit în faţa organelor fiscale.

Prin adresa nr. (…)/23.08.2011 (vol. 7, fila 30) inculpatul Ponta Victor-Viorel a înaintat inspectorilor ANAF, cele 16 rapoarte de activitate false. După depunerea înscrisurilor, întrucât inspectorii nu au avut posibilitatea să constate caracterul fals al acestora, prin procesul-verbal din data de 07.09.2011 au închis controlul fiscal efectuat la cabinetul de avocat fără să se atragă vreo consecinţă de orice natură faţă de societatea de avocaţi sau faţă de cabinet.

 

 
 
 

 




Mai multe articole despre:
Victor Ponta FMI dosarul turceni-rovinari