Ponta, mesaj de Ziua Europei: Proiectul european are forța de a se reinventa
Proiectul european are forța de a se reinventa, de a construi o societate mai bună, mai corectă și mai generoasă, afirmă premierul Victor Ponta în mesajul transmis sâmbătă de Ziua Europei.
"Cred în continuare că, în ciuda crizei de încredere cu care Uniunea se confruntă și a retoricii tot mai agresive a unor actori politici care nu respectă valorile europene, proiectul european are forța de a se reinventa, de a construi o societate mai bună, mai corectă și mai generoasă. Trebuie să ne aducem aminte de acest lucru astăzi, nu numai ca români, ci și ca cetățeni europeni", declară Ponta în mesaj, potrivit unui comunicat remis de Guvern.
Premierul subliniază că Ziua Europei "reprezintă nu numai momentul în care celebrăm punctul de pornire al proiectului european, ca urmare a curajoasei Declarații a lui Robert Schuman, ci și momentul în care trebuie să realizăm potențialul important pe care Uniunea Europeană continuă să îl aibă".
"România este astăzi un membru de încredere al Uniunii, dovedind un atașament ferm pentru democrație, consolidarea statului de drept, libertate, solidaritate, dreptate socială și transparență. Sunt mândru de faptul că, în 2015, România este un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, este un stat care se dezvoltă și care a devenit mai puternic, o țară care a reușit să parcurgă drumul dificil al tranziției la democrație și la economia de piață", afirmă Victor Ponta.
Potrivit prim-ministrului, apartenența României la Uniunea Europeană "este o garanție a dezvoltării țării noastre și sprijinul care ne întărește convingerea că putem continua pe linia evoluțiilor înregistrate în ultimii ani".
"În plus, oferă tuturor cetățenilor români perspectiva unei vieți mai bune, a unor șanse suplimentare de dezvoltare, de creștere a calității vieții și de afirmare", mai spune Victor Ponta în mesaj.