Ponta, despre laudele la Bruxelles pentru DNA şi ANI: Nu am scris cu mâna mea fiecare capitol
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat că documentul trimis la Bruxelles de către Guvern în care este lăudată activitatea DNA şi a ANI este elaborat de toate instituţiile şi reflectă poziţia fiecărei structuri în parte, adăugând că nu a stat să scrie cu mâna lui fiecare capitol din document.
Solicitat de presă să explice laudele transmise de Guvern la Bruxelles pentru activitatea DNA şi ANI în condiţiile în care mai mulţi membri PSD au avut probleme cu aceste două instituţii, Ponta a răspuns: "Este un document elaborat de toate instituţiile statului şi reflectă poziţia fiecărei instituţii în parte, un document integrator. Doar nu credeţi că am stat eu să scriu cu mâna mea fiecare capitol din acel document".
Guvernul a transmis CE că DNA, ca urmărire penală, ICCJ şi celelalte instanţe, în faza de judecată, au avut rezultate semnificative, rata de confirmare a inculpărilor DNA prin hotărâri judecătoreşti definitive depăşind în ultimii şapte ani 90%, iar ANI a avut tot rezultate notabile în ultimii 5 ani.
Aprecierile Guvernului la adresa Direcţiei Naţională Anticorupţie (DNA), Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au fost introduse în Programul Naţional de Reformă, la capitolul privind progresele înregistrate în combaterea corupţiei.
Documentul, obţinut şi prezentat miercuri de MEDIAFAX, completează Programul de convergenţă înaintat Comisiei Europene (CE).
"Referitor la combaterea corupţiei, DNA (la nivel de urmărire penală), ÎCCJ şi celelalte instanţe (pentru faza de judecată) au înregistrat rezultate semnificative. În ultimii şapte ani, rata de confirmare a inculpărilor DNA prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti definitive a atins 90,25%", se arată în document.
Guvernul laudă la Bruxelles şi activitatea ANI, arătând că instituţia a obţinut rezultate notabile în ultimii cinci ani, rata de confirmare a deciziilor sale privind situaţiile de incompatibilitate şi a deciziilor administrative în cazurile de conflict de interese depăşind 80%, şi că, în urma deciziilor ANI, au fost confiscate averi personale nejustificate în valoare de peste 1 milion euro.