Ponta despre candidaţii "în servicii secrete": Dacă îşi fac datoria faţă de ţară, merită felicitaţi
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că eventualii candidaţi la funcţia de preşedinte al României care ar activa în servicii secrete trebuie "felicitaţi" fiindcă "îşi fac datoria faţă de ţară", în opinia sa aceasta nefiind o temă de campanie prezidenţială, scrie Mediafax.ro.
"Vreau să fac un comentariu legat de ultimul subiect din presa română, nu mi se pare un subiect al societăţii, ci al presei: cine e în servicii secrete. Din punct de vedere instituţional, eu sunt vicepreşedinte al CSAT. Am nişte obligaţii legale. Chiar dacă aş şti despre o persoană că lucrează într-un serviciu de informaţii român, în primul rând nu aş vorbi despre asta pentru că e ilegal. În al doilea rând, ar fi un semnal foarte prost pe care l-aş da instituţiilor care ne apără şi pe noi, apără societatea românească de pericolele la adresa siguranţei naţionale. Dacă eu m-aş apuca să vorbesc de lucrurile pe care le aflu ca şi vicepreşedinte CSAT ar fi, în primul rând, o infracţiune, în al doilea rând o iresponsabilitate. Vreau să dau un mesaj foarte clar pentru instituţiile statului şi oamenii care îşi fac datoria", a spus premierul Victor Ponta.
Citeşte mai mult pe Mediafax.ro