MENIU

Pompierii români au ajuns în Grecia - Ce misiune urmează pentru ei

Pompieri

Cei 142 de pompieri români care au fost trimişi în Grecia au ajuns la destinaţie, baza salvatorilor din ţara noastră fiind stabilită la nord de Atena, în zona Elefsina, informează, sâmbătă seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). 

"Va urma o perioadă în care fiecare efort contează, fiecare sprijin va face diferenţa! Reamintim faptul că autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, acestea fiind responsabile de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de pădure. În mod permanent se menţine legătura cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români", precizează sursa citată.

Conform unui comunicat transmis anterior de MAI, misiunea este un răspuns la solicitarea de asistenţă internaţională înaintată joi de statul elen, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Pompierii care au plecat în Grecia provin de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă şi de la 16 inspectorate pentru situaţii de urgenţă (Bucureşti-Ilfov, Alba, Argeş, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Vâlcea şi Timiş). 

Mai multe articole despre:
pompieri misiune grecia romania