MENIU

Pompierii răniţi în exploziile de la Crevedia, decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis

Pompierii răniţi în exploziile de la Crevedia, decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, decretele de decorare a mai multor pompieri răniţi în urma exploziilor ce au avut loc în localitatea Crevedia.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a conferit, în semn de "apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia, fiind răniţi în timpul operaţiilor de stingere a flăcărilor, de evacuare a populaţiei, de căutare-salvare şi evacuare a victimelor":

* Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari: colonelului Dumitrescu Alexandru Dan-Petrişor, colonelului Hantăr Neculai Alfred-George, căpitanului Visarion Bogdan Cătălin-Nicolae şi sublocotenentului Popescu Pompiliu-Ion Radu-Adrian.

* Medalia "Bărbăţie şi Credinţă" Clasa a III-a, cu însemn pentru militari, plutonierului adjutant şef Boştinaru Constantin Stelian, plutonierilor adjutanţi Buneci Ion Adelin-Spiridon, Oprea Marian Victoraş şi Niţeanu Gheorghe Constantin-Aurel, plutonierilor majori Oprea Silviu Ionuţ-Florin, Baciu Nicolai Constantin şi Ştefan Ion Nicolae-Bogdan şi plutonierului Socol Graţian Radu-Graţian-Andrei.

Cu prilejul Zilei Pompierilor Români şeful statului a mai conferit Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Ţara Bârsei" al judeţului Braşov, Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş şi Drapelului de Luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Bucovina" al judeţului Suceava, în semn de "apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite în îndeplinirea misiunilor de apărare a vieţii, bunurilor şi mediului împotriva dezastrelor şi incendiilor, precum şi în implementarea măsurilor de protecţie civilă". 

Mai multe articole despre:
iohannis pompieri crevedia decorati