Polonia mai face o mutare! ”Perimetru de securitate”, instituit în apropierea frontierei cu enclava rusă Kaliningrad. Anunțul Varșoviei
Polonia instalează o barieră la frontiera cu enclava rusă Kaliningrad şi un ”perimetru de securitate”, potrivit anunțului făcut, sâmbătă, de premierul polonez Mateusz Morawiecki într-o vizită la Bartoszyce, la 60 de kilometri de enclavă.
”Implementăm măsuri de protecţie adecvate de-a lungul întregii fîşii de frontieră - fizice şi electronice. Este ceea ce se numeşte perimetru. Dezvoltăm acest perimetru. Vom consolida şi prezenţa grănicerilor, a tuturor serviciilor. Această prezenţă a fost deja consolidată, dar vom continua acest proces”, a anunţat liderul de la Varșovia, relatează News.ro.
Presa poloneză scrie că fragmente misterioase ale unui ”obiect militar” descoperite într-o pădure situată în apropiere de oraşul Bydgoszcz, situat la aproximativ 200 de kilometri de Bartoszyce, provin de la teste ale unor sisteme de apărare aeriană efectuate de către Varșovia.
Însă această descoperire alimentează temeri cu privire la faptul că ”obiectul” respectiv ar fi fost tras din străinătate, în pofida faptului că a fost găsit într-o zonă situată la sute de kilometri faţă de frontierele Poloniei cu Ucraina sau cu Belarusul.
Tensiunile dintre Varșovia și Kremlin au crescut după ce Polonia a confiscat un edificiu care găzduia un liceu destinat copiilor angajaţilor ambasadei ruse "în baza unei hotărâri judiciare care conferă statului polonez proprietatea asupra acestei clădiri, pe care ambasada rusă a ocupat-o ilegal ani la rând".