MENIU

Polițistul lovit în timp ce dirija traficul se află în stare gravă. A fost operat de urgență

Politist

Poliţistul local din Cisnădie, judeţul Sibiu, rănit în timp ce dirija traficul într-o zonă c pericol de inundaţie, a fost operat de către medicii neurochirurgi în timpul nopţii. El este în stare gravă, internat pe ATI.

 

”La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost adus un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu numeroase traumatisme, printre care traumatism cranio-cerebral major, fracturi costale şi craniene, hematom subdural şi hemotorax”, au transmis, miercuri, oficialii Spitalului Judeţean Sibiu.

Potrivit acestora, pacientul a fost internat pe Secţia Neurochirurgie, a fost operat de urgenţă, iar la momentul acesta se află la Anestezie şi Terapie Intensivă, intubat, în stare gravă.

Societatea Drumuri şi Poduri Sibiu, aflată în subordinea Consiliuluii Judeţean şi care administrează porţiunea de drum unde s-a produs accidentul, a transmis o avertizazre pentru şoferi.

„Pe DJ 106 C Sibiu – Cisnădie (la intarea în localitatea Cisnădie) datorită precipitaţiilor abundente şi a lucrărilor desfăşurate în zonă, pe o parte a carosabilului (o porţiune de aproximativ 200 m) s-au depus aluviuni. Circulaţia se defăsoara alternativ, semaforizat. Rugăm participanţii la trafic să circule cu atentie sporită pe acest sector de drum şi să adapteze viteza la condiţiile de drum”, a transmis sursa citată.

Poliţistul local a fost grav rănit, marţi seară, în timp ce dirija traficul în zonă, de către un şofer, cetăţean străin.

Mai multe articole despre:
Politist cisnadie sibiu