Poliţistul-erou Gheorghe Ionescu, înmormântat cu onoruri militare
Gheorghe Ionescu, poliţistul care a murit după ce a fost lovit în trafic de un şofer turc beat, a fost înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar. Familia, colegii, dar şi ministrul de Interne l-au condus pe ultimul drum pe cel supranumit "Dulăul". Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de trei preoți.
Eroul căzut la datorie, după ce a fost accidentat intenţionat de un om de afaceri turc, a fost decorat post mortem de preşedintele României. Klaus Iohannis i-a acordat titlul Serviciul Credincios în grad de Cavaler. La priveghi au venit colegii săi, poliţişti, dar şi şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
Agentul Gheorghe Ionescu, unul dintre cei mai buni de la Poliţia Rutieră, a fost accidentat în misiune în noaptea de 1 spre 2 august, când a încercat să îl oprească pe omul de afaceri turc Abdullah Ataş.
Acesta a stat timp de trei săptămâni în comă. Au fost mai multe intervenţii chirurgicale, însă inima poliţistului a cedat. După 45 de minute de manevre de resuscitare îndelungate, medicii au declarat decesul. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti vor schimba încadrarea juridică din tentativă de omor în omor calificat pe numele lui Abdullah Ataş. Acum, afaceristul poreclit 'sultanul veiozelor' riscă închisoarea pe viaţă.