MENIU

Polițiștii protestează în Parcul Izvor - 3 zile de foc pentru Guvern: Oamenii legii cer scoaterea pensiilor speciale din PNRR și creșterea sporurilor

Zile de foc pentru Guvernul Ciolacu. Și oamenii legii încep protestele! Aceștia cer eliminarea pensiilor militare și a polițiștilor din PNRR dar și majorarea sporurilor și a indemnizațiilor.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunță începerea protestelor pentru scoaterea pensiilor militare din PNRR şi actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a compensaţiei pentru chirie. Luni, 26 iunie, membri ai SNPPC protestează timp de două ore în Parcul Izvor, la intrarea de la Camera Deputaţilor. Protestele continuă și marți și miercuri împotriva modificarii legii pensiilor speciale.

Sindicaliștii de la SNPPC susțin că solicitările lor se bazează pe situații identice și în alte țări membre UE, în care calcularea pensiilor militare si ale politistilor au la bază „complexitatea si riscul misiunilor indeplinite in decursul carierei”, dar si speranta de viata mai redusa față de alte categorii profesionale.

„Având în vedere intenţiile legislative, comunicate public de către coaliţia de guvernare, de a trece, săptămâna viitoare, proiectul legislativ Plx 244/2023, prin Comisiile de muncă şi de finanţe ale Camerei Deputaţilor, în zilele de luni şi marţi, şi prin plenul acestui for decizional, în ziua de miercuri, 28 iunie 2023, vă informăm că, începând de luni, 26 iunie, timp de 3 zile, între orele 12:00-14:00, SNPPC va organiza proteste, în Parcul Izvor, întrarea de la Camera Deputaţilor", potrivit SNPPC.

Aceştia mai cer actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a compensaţiei pentru chirie la valorile din Legea-cadru a salarizării 153/2017, "nu la cele de acum 14 ani, adică din 2009".

Polițiștii cer scoaterea pensiilor militare din PNRR, "unde au fost asimilate, ambiguu şi fără temei, cu cele 6 sisteme de pensii de serviciu gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice. (...) Parlamentul şi Guvernul nu trebuie să ignore faptul că pensiile militarilor şi poliţiştilor români, asemenea celor ale omologilor din statele NATO/UE, datează de foarte mulţi ani şi sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea şi importanţa socială a misiunilor derulate în interes naţional, european şi internaţional, pe speranţa de viaţă mai redusă faţă de alte domenii de activitate, pe incompatibilităţile si interdicţiile impuse prin lege etc".

"Domnilor politicieni, luaţi aminte şi remediaţi greşelile din ultimii ani, în cel de-al 12-lea ceas: urmare unor politici nefericite în sistemele noastre de salarizare şi de pensionare, autoritatea instituţiilor statului s-a degradat, deficitul de personal din SAOPSN a ajuns la aproximativ 50.000 de oameni (poliţişti, poliţişti de penitenciare, militari, personal contractual), numărul demisiilor a crescut an de an, iar drept urmare, calitatea serviciului public prestat în folosul cetăţenilor, al statului şi al societăţii, în ansamblu, s-a tot diminuat, pentru că cei cu experienţă îşi pierd încrederea în politicile actuale, iar tinerii întorc spatele, tot mai mult, acestor nobile profesii, care altădată erau în topul preferinţelor la nivel naţional", susțin eeprezentanţii SNPPC. 

„Dreptul la un salariu decent și la o pensie militară de stat ne privește pe toți, indiferent dacă suntem la începutul sau la finalul carierei, sub Drapel, în slujba țării!”, au mai transmis sindicaliștii polițiștilor.