Polițiștii nu mai dau amenzi - Oamenii legii ies în stradă, timp de o săptămână, în semn de protest - Care sunt cerințele lor
Polițiștii au început să nu mai dea amenzi în semn de protest.
Polițiștii au început să dea avertismente în loc de amenzi, în semn de protest, așa cum au anunțat de altfel, la sfârșitul lunii trecute. Sindicaliștii din Poliție au postat zeci de poze cu sancțiunile care arată că au început greva. Săptămâna viitoare, aceștia vor ieși în stradă.
Iată ce comunicat au emis sindicaliștii:
"Începând cu data de 13 dec., trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, ce se vor desfășura în fața prefecturilor din toată țară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenți în fața MAI iar în 17 dec. în fața celor 3 partide politice aflate la guvernare.
Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării.
Cu toate acestea, până în momentul de față nu avem nicio garanție cu privire la intențiile pe care le are Guvernul în privința salarizării pentru anul 2022 și nici nu mai putem avea încredere în vorbele politicienilor. Suntem ferm convinși că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunțat ne vom face auziți și vom putea obține ce ni se cuvine prin lege."