MENIU

VIDEO Polițiștii au ieșit în stradă. Protest de amploare în fața MAI, ce se întâmplă cu amenzile și contravențiile

Protest al polițiștilor (foto: Sindicatul Europol)

Polițiștii ies în stradă nemulțumiți de salarii și condiții de muncă. Oamenii legii pichetează sediul Ministerului de Interne, iar de mâine spun că vor merge la toate sediile partidelor aflate la guvernare.

Protestele cu prezență fizică au început din data de 13 decembrie, cu pichetări organizate în fața prefecturilor din toată țară.

Potrivit protestatarilor, oamenii legii vor să-i determine pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pentru a pune mai multă presiune asupra factorilor de decizie, de la începutul lunii mii de polițiști nu au mai aplicat amenzi bănești, ci au acordat doar avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate.

Această primă formă de protest a generat reacții chiar din partea ministrului Finanțelor, care a recunoscut că motivul protestului este legitim.