Polițiștii, din nou în stradă. Peste 100 de persoane în fața sediului MAI
Este protest la Ministerul de Interne! Sindicaliștii au ieșit din nou în stradă, nemulțumiți de înghețarea salariilor. În ultimele săptămâni, politistii au spus că vor da doar avertismente, în loc de amenzi, tot în semn de protest.
Peste 100 de persoane de polițiști, reprezentanți ai grefierilor și angajați ai MAI protestează chiar la această oră în fața Ministerului Afacerilor Interne din Capitală, nemulțumiți fiind de înghețarea salariilor.
Prezent la proteste, președintele Sindicatului EUROPOL, Cosmin Andreica, suține că angajații MAI au "o singură revenidicare". "Guvernul a ales să înghețe Legea salarizării din 2017 și să nu o mai aplice în 2021. În plus, am intrat aseară în posesia unui document de la Ministerul Finanțelor prin care întreabă toate celelalte ministere ce sporuri alocă și platesc pentru condițiile de muncă, cu internția vadită de a le tăia", a afirmat liderul sindical.
Andreica a arătat că sindicaliștii din poliție se află în cea de-a treia săptămână în care protestează în fața MAI, iar protestele nu se vor opri aici. Din contră, urmează Ministerul Finanțelor Publice.
"În momentul de față, colegii nostri protestează în fața a 10 prefecturi, săptămâna viitoare la MFP, însă în condițiile în care vedem că există o tentativă de reducere și mai multă a cheltuielilor cu salriile probabil că vom recurge la alte măsuri mai dure pentru că nu vrem să fim aceiași fraieri din 2009 (...) Ne referim la faptul că în 2009, bugetarilor li s-a spus că este un an greu de austeritate, li s-a tăiat 25% din salriu, iar în același timp, poiliticienii furau sute de milioane de euro sub umbrela crizei financiare", a mai spus Andreica.
El a explicat că, în cea de-a treia săptămână a protestelor, polițiștii vor completa notificări către angajatori, către insepctorat prin care își vor anunța refuzul de a mai efectuza ore suplimetare, lucru care -spune liderul sindical - va aduce prejudicii grave serviciului polițienesc.
"De asemenea, colegii nsotri - similar magistraților - vor alege să protesteze doar prin intervenția la apel de urgență 112, fără să mai îndeplinească alte sarcini care nu sunt urgente", a arătat acesta.
Potrivit calendarului anunțat de sindicaliști, manifestațiile vor continua până la sfârșitul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, sau a sediilor Ministerului Muncii și Justiției Sociale (22 și 29 ianuarie, 4, 11 și 19 februarie), Ministerului Finanțelor Publice (20, 26 ianuarie și 2, 9, 15 februarie) și a sediilor partidelor de guvernare: PNL, USR-Plus, UDMR (19 ianuarie și 10, 17 și 24 februarie) în București.