MENIU

Anunţul instanţei în dosarul poliţiştilor care au violat minora fugită dintr-un centru de plasament

Poliţiştii de la Ordine Publică din cadrul IPJ Călăraşi, acuzaţi că au violat o adolescentă fugită dintr-un centru de plasament, pe care au găsit-o pe stradă, în municipiul Călăraşi, rămân în arest, după ce Tribunalul Călăraşi le-a respins definitiv contestaţiile la măsura preventivă, scrie Mediafax.

Magistraţii Tribunalului Călăraşi au respins contestaţiile înaintate de către cei doi poliţişti la măsura arestării preventive, dispusă de Judecătoria Călăraşi în dosarul în care aceştia sunt acuzaţi că au violat o fată fugită din centrul de plasament ”Sfântul Ştefan” din localitatea Perişoru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia Tribunalului Călăraşi este definitivă, cei doi poliţişti urmând să-şi petreacă următoarea lună în arest preventiv.

Poliţiştii Adrian Nicuşor Şerban şi Daniel Florentin Dumitriu, poliţişti dela Ordine Publică, au fost arestaţi preventiv, vineri seară, de Judecătoria Călăraşi, Violul s-ar fi petrecut miercuri seară, pe un câmp situat la aproximativ un kilometru şi jumătate - doi kilometri de municipiul Călăraşi, în perimetrul unui fost poligon de trageri.