Polițiștii au vrut să îl ajute să scoată mașina din șanț, dar ce-a urmat i-a lăsat fără cuvinte
Polițiștii din comuna Corund au avut parte de o surpriză când au vrut să ajute un localnic să scoată mașina ajunsă într-un șanț din localitate.
Un echipaj care acționa sâmbătă, în jurul orei 22:20 pe raza comunei, l-a observat pe bărbatul în vârstă de 25 de ani încercând să își scoată mașina din șanțul de pe marginea DN 13A, iar când s-au apropiat și-au dat seama că acesta consumase alcool.
Potrivit IPJ Harghita, la testarea cu etilotestul s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
Citește detalii pe realitateadeharghita.net!