MENIU

Polițiștii au intrat și peste traficanții de droguri din Bacău - Percheziții la primele ore ale dimineții

Droguri

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, efectuează miercuri dimineaţa opt percheziţii domiciliare, în judeţul Bacău, în trei cauze, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în cauză s-a reţinut că, în perioada 2022 - martie 2023, mai multe persoane ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc (canabis şi amfetamine), către consumatori, inclusiv elevi, din municipiul Bacău şi localităţile învecinate.

Peste 20 de persoane urmează să fie conduse, pentru audieri, la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău.

La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Mai multe articole despre:
droguri politia bacau