Poliţişti arestaţi după ce au violat o fată plecată din centrul de plasament. Răsturnare de situaţie
Cei doi poliţişti din Călăraşi, Adrian Nicuşor Şerban şi Daniel Florentin Dumitriu, acuzaţi că au violat o adolescentă de 15 ani, fugită din Centrul de Plasament "Sfântu Ştefan", au fost arestaţi, vineri seară, pentru 30 de zile, mandatul emis de Judecătoria Călăraşi nefiind definitiv. Cei doi poliţişti fuseseră reţinuţi, joi seară, în baza unui mandat de 24 de ore, emis de către procurori în jurul orei 22.00.
UPDATE 15:00. Poliţiştii au contestat la Tribunalul Călăraşi măsura arestului preventiv dispusă de instanţa de fond, Judecătoria Călăraşi.
Violul s-ar fi petrecut miercuri seară, pe un câmp situat la aproximativ un kilometru şi jumătate - doi kilometri de municipiul Călăraşi, în perimetrul unui fost poligon de trageri. Poliţiştii ar fi abandonat-o pe adolescentă în fosta unitate de trageri, ea fiind găsită de un cioban care a dus-o la spital, iar medicii au sunat la 112 şi au anunţat cazul, informează Mediafax.
Minoră de 15 ani, violată de doi poliţişti! Fata fugise dintr-un centru de plasament!
Fata de 15 ani fugise, luni, din Centrul de plasament ”Sfântul Ştefan” din comuna Perişoru, unde se afla din februarie 2013, când a fost abandonată de familie. Marţi, ea a fost găsită de către autorităţi în oraşul Călăraşi şi dusă în Centrul de plasament de urgenţă ”Sfânta Maria” din municipiu, de unde a fugit o zi mai târziu.
Şeful centrului de plasament, în care este internată fata, a precizat că aceasta este cazată în una dintre cele opt vile rezidenţiale ale centrului şi că a fugit de mai multe ori, reuşind să sară gardul pe câmp, în condiţiile în care centrul de plasament se întinde pe o suprafaţă de teren foarte mare şi există un singur paznic.
Adolescenta este din comuna Cuza Vodă, judeţul Călăraşi, şi a fost adusă la centrul de plasament în februarie 2013, de către mama sa, care a abandonat-o şi a rămas doar cu fratele mai mic al acesteia. Femeia îşi caută foarte rar fiica în centrul de plasament şi nu mai locuieşte în judeţul Călăraşi. Paul Dragu a spus că, de cele mai multe ori atunci când se întâlnesc, tânăra şi mama ei se ceartă. Potrivit aceleiaşi surse, tatăl fetei este plecat la muncă în Spania.
Surse din Poliţie au declarat pentru Mediafax că fata de 15 ani a plecat de 300 de ori din centrul de plasament din Perişoru, ultima dată înaintea violului, iar săptămâna aceasta centrul a fost amendat cu 100 de lei de Poliţie pentru ultima fugă a fetei.
Daniel Ciuciur, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Călăraşi, care instrumentează acest dosar, a declarat că cei doi poliţişti, care sunt angajaţi ai Serviciului de Ordine Publică din Inspectoratul Judeţean de Poliţie, riscă o pedeapsă cu închisoarea între cinci şi 12 ani.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, într-un comunicat de presă, că ministrul Gabriel Oprea a fost informat despre această situaţie, iar cei doi poliţişti au fost trecuţi în rezervă.
Poliţiştii lucrau în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Călăraşi din anul 2007, respectiv din anul 2012, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Ramona Tudor.