MENIU

Poliţişti atacaţi cu topoarele, după un apel la 112, în Sighetu Marmaţiei

Sursa foto: Arhivă

Polițiștii s-au aflat din nou în centrul unui incident grav, sâmbătă, când au fost chemați să intervină pentru aplanarea unui scandal izbucnit în Sighetu Marmației.

Mai mulți polițiști au fost atacați cu topoarele. Totul a început cu un apel la 112 prin care se cerea un echipaj de poliţie care să oprească cheful unor petrecăreți din Sighetu Marmației.

Un echipaj a fost trimis la fața locului, însă la vederea polițiștilor, oamenii au ieșit cu topoarele în întâmpinarea acestora.

Imediat, agenţii au chemat întăriri, iar şase polițiști au reușit în foarte scurt timp să îi încătușeze pe cei 3 scandalagii, care au fost duși apoi la sediul poliției pentru audieri.

Scandalul nu s-a oprit însă aici. Aduși la audieri, scandalagii au continuat să fie agresivi cu oamenii legii.

După ce au fost audiați, 2 dintre bărbați, în vârstă de 25 de ani respectiv de 52 de ani, au fost internați la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighetu Marmației pentru o expertiză de specialitate.

Mai mult, pe numele indivizilor s-a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ultraj, dar și pentru comiterea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice.

Cel de-al treilea bărbat a scăpat cu o sancțiune pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Mai multe articole despre:
politisti atacati topoare sighetu marmatiei