MENIU

Polițist târât zeci de metri pe capota mașinii, la Cluj. Scene dramatice

Polițist târât zeci de metri pe capot mașinii, la Cluj. Scene dramatice / Foto: Inquam Photos

Un polițist a fost lovit cu mașina de un șofer și târât pe capotă zeci de metri. Incidentul grav a avut loc pe o stradă din Cluj Napoca. 

Individul nu a vrut să oprească la semnalele agentului și, mai mult, a demarat brusc de la fața locului, luând pe capotă unul dintre polițiști. Acesta din urmă a căzut după zeci de metri și s-a ales cu răni la picioare, iar șoferul a fugit de la locul faptei.

"În cursul dimineţii de astăzi, 28 august a.c., în jurul orei 08.20, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiul Cluj-Napoca - Secţia 7 Poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autoturism pe strada Blajului din municipiu. In autovehicul se aflau două persoane, iar la efectuarea controlului rutier, persoana aflată la volan nu ar fi respectat indicaţiile echipajului de poliţie de a coborî din vechicul. Astfel, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care bărbatul a demarat cu autoturismul, târându-l câţiva metri pe unul dintre poliţişti şi provocându-i leziuni la nivelul membrelor inferioare", au transmis oficialii Inspectoratului de Poliţie Cluj.

Un infractor s-a infiltrat în Poliția Ploiești, a participat la razii și anchete, iar colegii nu au bănuit nimic mai bine de un an jumate

"În cadrul activităţilor de căutare au fost angrenate forţe suplimentare, respectiv Serviciul Pentru Acţiuni Speciale, investigatii criminale, ordine publică, rutieră, criminalistică, poliţie locală şi jandarmerie. In mai puţin de o oră de la data producerii incidentului, bănuitul de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 20 de ani, a fost depistat pe o stradă din cartierul Someşeni", precizează polițiștii clujeni.

Tânărul de 20 de ani care se afla la volan a fost prins după aproximativ o oră de la incident și s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. 

Cum au prins polițiștii un șofer aproape de comă alcoolică și drogat, la Constanța. Urmărire ca în filme

Mai multe articole despre:
politist politist tarat capota masina cluj