Polițist din Otopeni, rănit în misiune: un infractor l-a mușcat de burtă
Un polițist a fost mușcat de burtă de un infractor pe care îl încătușa.
Un polițist din Ilfov a fost rănit în timp ce se afla în misiune. Un infractor l-a mușcat de burtă și a fost nevoie ca agentul să fie chemat un echipaj de urgență pentru a-i acorda îngrijiri medicale agentului.
Este vorba despre un cetățean care comisese anterior infracțiuni pe teritoriul Germaniei.
”La data de 04 iulie a.c., în jurul orei 23:50, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada 23 August, intersecție cu strada Traian, din Otopeni, se află un bărbat, posibil sub influența băuturilor alcoolice, care face scandal.
Polițiștii din Otopeni s-au deplasat la fața locului, unde au găsit un bărbat care se manifesta recalcitrant, având un comportament agresiv, fizic și verbal, refuzând, totodată, să se legitimeze, iar la momentele derulării procedurii de încătușare de către politiști, bărbatul l-a agresat fizic pe unul dintre agenți, prin aceea că l-a mușcat în zona abdomenului.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Orașului Otopeni, unde a continuat să fie agresiv fizic și verbal, proferând și amenințări cu moartea la adresa polițiștilor.
La sediul Poliției Orașului Otopeni s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri de specialitate polițistului.
În cauză, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani, sub aspectul săvârșirii a 4 infracțiuni de ultraj, una în forma lovirii sau alte violențe și 3 în forma amenințării, toate cu aplicarea concursului de infracțiuni și a stării de recidivă.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate, prin delegare, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, a transmis IPJ Ilfov.
Polițistul agresat a primit 6 zile de îngrijiri medicale.