MENIU

Poliţia, din nou pe picior greşit. Ştia ce se întâmplă la Sineşti, dar n-a făcut nimic

Poliţia, din nou pe picior greşit. Ştia care-i situaţia la Sineşti, dar n-a făcut nimic. Trei sferturi dintre sesizărilele făcute în ultimul an pentru furt sau tentative de furt din autoturisme sunt legate de localitatea Sineşti, arată chiar datele oficiale ale BNR, prezentate de Realitatea TV. 

Astfel, potrivit datelor comunicare de Poliţia Română, din cele 50 de sesizări de furturi sau tentative de furturi din autoturisme raportate în ultimul an, 37 provin din zona Sineşti. Cu toate acestea, şefului Poliţiei Române nu i se pare nimic ieşit din comun. "Faptele pe raza judeúlui Ialomiţa sunt DOAR 3 de la începutul anului. Am dispus INCLUSIV un control la Sineşti, să vedem dacă se poate vorbi despre abateri ale poliţiştilor," a declarat chestorul principal Cătălin Ioniţă. Corpul de Control va face verificări la IPJ Ialomița, în special pe segmentele investigații criminale și ordine publică.

De la începutul anului au fost înregistrate 61 de furturi din mașini și au fost luate măsuri împotriva a opt persoane în județul Ialomița. În zona Sinești au fost înregistrate două astfel de fapte, iar un bărbat a fost reținut.

De altfel, fenomenul nu pare să-l îngrijoreze prea mult nici pe ministrul de Interne, nici pe premier.

"Am primit un link pe telefonul meu, am văzut despre ce e vorba, l-am redirecţionat către inspectoratul general al Poliţiei Române. Ştiu ca a fost o informaţie că e deficit de personal, am verificat, iar lucrurile nu stau chiar aşa," a declarat Carmen Dan, în prima sa reacţíe, la mai bine de o zi după ce incidentul a ajuns în mediul virtual şi a devenit viral. 

Bărbatul care ar fi putut deveni victima tâlharilor a povestit, la Realitatea TV, că poliţiştii cărora le-a cerut ajutor, prin intermediul numărului unic 112, cunoşteau modul de operare al tâlharilor.

Metoda hoților de la Sineşti este cât se poate de simplă. Parcarea unde dau atacul nu este iluminată public, aşa că infractorii aşteaptă o clipă de neatenţie a şoferilor pentru a înţepa una dintre anvelopele maşinii. În momentul în care şoferul se pune în mişcare şi constată pana, primul instinct este să înlocuiască roata. Acela este momentul în care tâlharii dau atacul.

Mai multe articole despre:
poliţişti Sineşti Liviu Dragnea carmen dan