MENIU

Poliția a dat 23 de amenzi la înmormântarea lui Nicolae Duduianu

Necazurile se țin lanț de celebrul clan interlop Duduianu. După uciderea lui Emi Pian, tatăl său, Nicolae Duduianu-Pian a decedat. La înmormântarea sa s-au strâns mai multe zeci de persoane, care au fost amendate de poliție pentru că nu respectau nicio restricție în vigoare.

Poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, joi, pentru nepăstrarea distanţei fizice şi neportul sau portul necorespunzător al măştii de protecţie participanţilor la o înmormântare.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de înmormântarea lui Nicolae Duduianu, tatăl interlopului Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian. Nicolae Duduianu se afla încarcerat la Penitenciarul Mioveni, pentru tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu maşina un bărbat - presupus inamic al acestuia.

„Cu privire la persoanele care au participat la momentul funerar, facem precizarea că până la acest moment au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv nepăstrarea distanţei fizice şi neportul sau portul necorespunzător al măştii de protecţie. Activităţile continuă”, arată Biroul de presă al DGPMB.

Conform sursei citate, cu privire la doi membri ai familiei Duduianu, aflaţi sub măsura arestului preventiv, instanţa a dispus ca pentru un interval limitat de timp să poată participa la funeralii.

„În legătură cu prezenţa jandarmilor în zona cimitirului de pe şoseaua Antiaerienă, din Capitală, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) face următoarele precizări: în contextul epidemiologic actual, au fost dispuse măsurile necesare pentru a reduce riscurile creării unor aglomerări de persoane şi pentru evitarea afectării traficului rutier în zonă”, a informat, joi, DGJMB.