MENIU

Polițiștii locali nu au dreptul să amendeze șoferii în trafic, a decis ICCJ

Doar polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Prin urmare, polițiștii locali nu pot exercita aceste atribuții, neavând dreptul să-i ceară anumite documente șoferului, a considerat Curtea în decizia de luni.

Decizia a fost pronunțată în contextul în care Avocatul Poporului a cerut Curții lămurirea acestei chestiuni, însă aceasta va deveni obligatorie pentru instanțele de judecată numai de la data publicării sale în Monitorul Oficial, notează avocatnet.ro.

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (...) prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate", scrie în comunicatul de presă al ICCJ cu privire la decizia dată azi.

Chestiunea trebuia lămurită pentru că, așa cum arată Avocatul Poporului în actul de sesizare a ICCJ, au existat instanțe care au desființat procesele-verbale de contravenție făcute de polițiștii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. De altfel, în textele de lege respective, sunt referiri exprese numai la poliția rutieră, iar nu și la cea locală.

Singurii care au competență pe Codul rutier în privința faptelor din trafic sunt polițiștii rutieri, referirile făcându-se doar la aceștia. Acest lucru ar putea să se schimbe însă, în viitor, deoarece la Parlament se află în dezbatere un proiect de lege care vizează tocmai acest lucru: acordarea de competențe în zona faptelor contravenționale comise de șoferi și celor de la poliția locală. La ora actuală, în baza Legii poliției locale nr. 155/2010, cei de la locală ar avea competențe în acest domeniu, dar ele nu se regăsesc și în Codul rutier.

Mai multe articole despre:
0 soferi poliţie amendă rutieră poliţişti locali