MENIU

Polițiștii din Olt, în alertă: Percheziții de amploare în 2 dosare cu prejudiciu URIAȘ

Polițiștii din Olt au efectuat, miercuri dimineață, 50 de percheziții pe raza județelor Olt, Dolj, Ilfov și Giurgiu, în două dosare penale în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin care s-a produs un prejudiciu de 14 milioane de lei. 

"Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, cu sprijinul celor de la inspectoratele de poliție județene Dolj, Ilfov și Giurgiu, efectuează 50 de percheziții, pe raza județelor Olt, Dolj, Ilfov și Giurgiu", se arată într-un comunicat remis de IGPR. 

Perchezițiile se desfășoară în două dosare penale, aflate în instrumentarea Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Potrivit oamenilor legii, suspecții, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi evidențiat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, de la firme tip fantomă, prin crearea uni circuit tip suveică.

De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți că nu ar fi înregistrat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obținute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a TVA și a impozitului pe profit.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 14.000.000 de lei.

La sediul I.P.J. Olt vor fi conduse la audieri 10 persoane.

Mai multe articole despre:
prejudiciu percheziţii Olt