MENIU

Polițiști ATACAȚI cu furci și topoare la Arad

Patru polițiști au fost nevoiți să intervină pentru a aplana un conflict spontan în care erau implicate aproximativ 60 de persoane. Oamenii legii au fost atacați cu furci și topoare de oamenii care se certau. Incidentul a avut loc sâmbătă seara la Pâncota, județul Arad.

Doi dintre cei care erau implicați în conflict au început să aibă un comportament și mai agresiv în momentul în care i-au zărit pe polițiști și s-au îndreptat spre ei cu furci și topoare.

Unul dintre polițiști a tras trei focuri de armă, iar în acea clipă conflictul a încetat, conform SpecialArad.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar bărbații care au amenințat cu furci și topoare, de 24, respectiv 32 de ani, s-au ales cu dosar penal pentru săvărșirea infracțiunii de ultraj. Aceștia au ajuns în arest pentru 30 de zile.

Mai multe articole despre:
poliţişti scandal Arad atac furci topoara