Podul suspendat de la Brăila/Galați - Tulcea a intrat în ultima etapă de execuție a lucrărilor. Când se va putea circula peste minunea infrastructurii românești. FOTO
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a prezentat informații noi cu privire la progresul lucrărilor efectuate la podul peste Dunăre de la Brăila. Deși lucrările au avut o întârziere de la începutul anului 2023, monitorizările independente efectuate în teren arată că mobilizarea pe șantier în ultimele săptămâni a revenit la ritmul obișnuit, ceea ce a consacrat acest proiect de infrastructură la nivel național.
"Astăzi am intrat în ultima etapă de execuție a lucrărilor: a început așternerea primului strat de asfalt pe podul suspendat. În acest sens, 2 eșaloane de așternere asfalt acționează simultan", a scris Scrioșteanu pe pagina sa de Facebook.
Oficialul de la Ministerul Transporturilor a postat o serie de fotografii cu stadiul lucrărilor, care vin în sprijinul afirmațiilor sale.
În urma unei analize efectuate acum o lună de către Pro Infrastructură, s-a constatat că lucrările nu se încadrau în graficul normal, având în vedere că proiectul ar fi trebuit finalizat până la sfârșitul anului 2022.