MENIU

PNL și PSD reiau discuțiile privind formarea guvernului. Care sunt divergențele

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu

Azi urmează o nouă rundă de negocieri între PSD și PNL, după ce discuțiile de duminică au ajuns în impas. Cele două partide nu s-au înțeles pe procentul cu care vor fi majorate pensiile, alocațiile sau salariile și nici asupra numelui viitorului premier. 

Chiar dacă, potrivit declarațiilor făcute chiar de liderul PSD Marcel Ciolacu, cele 2 partide s-ar fi pus de acord asupra a 95% din planul viitoarei colaborări la guvernare, liderul PNL Florin Cîțu a precizat că există încă nelămuriri legate de 3 ministere-cheie: Justiție, Finanțe și Muncă, potrivit Realitatea Plus.

Nici ponderea fotoliilor de miniștrii și secretari de stat ce ar urma să revină fiecăruia dintre parteneri n-a fost definitivată.

Marcel Ciolacu: "Ne-am pus de acord în proporție de 95%" - Florin Cîțu: "Excepțiile sunt la Finanțe, Justiție și Muncă"

O altă problemă majoră care n-a fost încă finalizată este legată chiar de postul de premier. Marcel Ciolacu a respins varianta ca Florin Cîțu să rămână la Palatul Victoria, avansând ca alternativă chiar și un premier tehnocrat, susținut de cele 3 partide care vor forma viitoarea Coaliție de guvernare. O altă variantă vehiculată este cea a unei guvernări prin rotație, având în vedere faptul că PNL și PSD se vor prezenta cu propriul candidat la consultările pe care  le vor avea, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis. Din momentul stabilirii unui premier desemnat cu formarea guvernului, acesta are la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și pentru a se prezenta la votul în plen din Parlamentul.